Aruncând o privire înapoi…

…s-au mai întâmplat niște lucruri de când nu ne-ați mai „văzut” pe aici. Și acum, ca de început de an, ne-am gândit să vă povestim ce s-a mai petrecut pe la noi și cu noi în ultima vreme și, în mare, în ultimul an.

Cam pe vremea asta anul trecut făceam cu inima strânsă un drum către Valea Screzii, județul Prahova, să primim sfaturi și binecuvântare pentru ce ne pusesem în gând – de la cel mai în măsură să ni le dea, părintele Nicolae Tănase.

Aveau să treacă cinci luni de drumuri spre Valea Părului ori de vacanțe petrecute acolo. Timp în care, cu sprijinul unui alt preot, al părintelui Cristian, care ne-a primit cu brațele deschise și cu mult entuziasm în parohia sfinției sale, casa s-a apropiat încet-încet de ceea ce se poate numi „locuibil”.

Atunci bucuria a fost aceasta: că, în sfârșit, casa arăta „a casă de om”, cu covoare pe jos, cu flori în glastră. Cu o grădină prin care se mai vedeau cât-de-cât florile și în care niște răsaduri dăruite de un voluntar și-au înfipt cu încredere rădăcinile. Tot atunci au venit și prima mamă, cu o fetiță de mână și cu una așteptând cuminte în burtică.

Pe la jumătatea lunii august, mâncam deja roșii din grădină. Grădină pe care, cu sprijinul unor colegi de la filialele Brașov, Ploiești, Timișoara și Târgoviște ale Asociației Studenților Creștin Ortodocși din România (ASCOR) am reușit (tot atunci) să o mai curățăm de buruienile și lăstărișul care o năpădiseră în ciuda eforturilor noastre și ale mămicii pe care o găzduiam. Și tot cu ajutorul lor – să construim un wc țărănesc care să-l înlocuiască pe cel vechi, folosit pentru prea multă vreme și care stătea să se prăbușească.

 Și tot cam până de Sântă Mărie mică ne-am îmbogățit cu trei „Mării” – cea mai mică abia vedea lumina soarelui pentru prima dată, iar celelalte două – nici ele prea mari – tocmai veniseră cu mama, fratele și încă două surori. Și curtea s-a umplut de joacă și de zumzet. Și – când aveam de ce – de sărbătorire:

Începutul școlii ne-a găsit cam nepregătiți în privința rechizitelor, însă copiii au fost înscriși care la școala din comună, care la grădiniță, care la liceu în Alexandria – și apoi cu ajutorul vostru, al celor care ne cunoașteți dinainte să apărem în spațiul internautic, copiii au avut tot arsenalul de instrumente din dotarea unui școlar/”grădinar”. Și, ca să încheiem vacanța într-un mod memorabil – am jucat și la botez.

Noiembrie a fost luna în care ne-am pregătit (ca studenţii care învaţă în noaptea dinaintea examenului) pentru iarnă: sobe, lemne, ladă frigorifică şi porc de Crăciun, mobilă nouă. Despre asta, însă, v-am mai povestit – şi, amintindu-ne, vă mulţumim din nou.

Şi acum despre ultima lună a anului, în care nu ne-aţi mai întâlnit atât de mult aici, pe blog, dar unii dintre voi au venit să ne cunoască faţă către faţă.

A fost 1 decembrie. Şi am vrut ca şi copiii noştri să ştie asta. Nu ca să aibă alte vise pentru viitor în afară de plecat pe tărâmuri mediteraneene la cules de fructe. Nu ca să fie şi sătucul nostru în rând cu lumea care defilează la capitală. Ci pur şi simplu, pentru că aşa e normal.

O colegă ASCOR Târgovişte, prietenă şi voluntară Pro-Vita a pregătit cu ei un mic repertoriu de cântece patriotice. Şi, spre uimirea consătenilor, copiii au traversat cântând satul de la un capăt la altul până la monumentul la care (din partea lor şi abia apoi a filialelor de Bucureşti a Asociaţiei Pro-Vita şi de Târgovişte a ASCOR) a fost depusă o coroană de flori.

Pe una dintre fetițe, Moș Nicolae a răsfățat-o ceva mai mult – o voluntară care s-a ocupat îndeaproape de copiii noștri a luat-o cu ea într-o mică excursie.

Cu joacă, mirări și gâdilat ștrengărește la tălpi un înger de lemn puțin cam prea sobru.

Apoi, ați tot venit pe la noi unii cu brad și cu decorațiuni de Crăciun (mulțumim Romsys)…

Alții ați avut grijă ca masa să fie îmbelșugată de sărbători (mulțumim BCR Asigurări), ori ați jucat rolul de Moș Crăciun (mulțumim, BRD).

Și mulțumim din nou și celorlalți, nemenționați mai sus, dar care ați adus sau ați trimis tot felul de daruri…