Sâmbătă au sosit la casa de la Valea Părului o mămică și cei doi copii ai săi. Consilia a stat multă vreme la centrul de la Giurgiu al părintelui Valentin Ștefan, iar de-acum a trecut în grija noastră.
Suntem bucuroși să o putem sprijini pe ea și pe cei doi copii – Emanuel (8 ani) și Sofia Gabriela (6 ani și 8 luni). Toți trei au o istorie tristă, ca majoritatea celor care ajung într-o astfel de situație.
Astăzi am fost cu ei la școala locală – unde vor învăța copiii! – să cerem transferul și la primăria din comuna Mârzănești, unde urmează să fie eliberate actele mamei, căreia i-a expirat buletinul de 1 an și care și-a pierdut, în urma unor evenimente nefericite care au făcut-o să-și părăsească locuința, certificatul de naștere și pe cel de căsătorie. Ea spune că n-a încasat niciodată ajutor de șomaj sau alocație pentru copii. Am verificat situația și s-a confirmat. Complicat, deci; dar se rezolvă totul, încet-încet…
În rest, sperăm să fie bine, cu toate că și Consilia este marcată de situațiile prin care a trecut, la fel ca toate persoanele care au apelat la sprijinul nostru. Deocamdată, ea se dovedește strângătoare și atentă. Și este nelipsită de la Sf. Liturghie.