Nu le cerem voluntarilor noștri să dea declarații de venit. Nici la venire, nici la plecare.
De ce?
1. Pentru că aveți lucruri mult mai prețioase de dăruit decât banii.
Poate puțină pedagogie și ceva cunoștințe de matematică, de chimie, de limbi străine sau de orice altă materie care se învață prin școală. Copiilor le-ar prinde bine ajutorul tău la teme și la învățat.
Poate că știi să joci șah, poate ai talent la cântat, la dansat, la pictură sau ești pasionat de literatură. Dacă ești dispus să îi înveți câte ceva, copiii noștri îți vor fi recunoscători pentru că pleacă mai departe cu un orizont mai larg.
Poate ești o bună gospodină sau un meșter neîntrecut. Ne dorim ca și copiii să fie așa, ca să își poată întemeia niște familii frumoase.
Poate că ai pur și simplu chef de muncă și îți place să faci lucruri practice. Nu ne strică o mână de ajutor din când în când, pentru că e greu de dus o gospodărie numai de femei și copii.
Sau poate că îți plac copiii și vrei să te joci cu ei o după-amiază.
Avem uneori nevoie de cineva care să poată face niște comisioane prin București sau cine știe pe unde se ivește ocazia.
Ba chiar și numai faptul că te putem ruga să cauți niște informații într-un moment când noi suntem prinși cu altele valorează cam cât toate donațiile la un loc, pentru că traseul acestora depinde de multe ori de informațiile pe care tu le-ai căutat.
Și dincolo de toate acestea, ai prieteni, cărora le poți povesti despre noi.
2. Pentru că și noi plecăm de la ei puțin mai triști câteodată, puțin mai obosiți poate, dar, fără îndoială, mai bogați.