• Skip to main content
  • Skip to header right navigation
  • Skip to site footer

Poți salva o viață!

Proiecte caritabile ale PRO VITA București

  • Despre noi
    • Cine suntem
    • Contact
  • Activități
    • Asistență pentru mame
    • Așezământul „Sf. Arhangheli”
    • Mărturii de la mame și copii
    • Rapoarte de activitate
  • Implică-te!
    • Donează!
    • Sponsorizări
    • 3,5 la sută din impozit
    • Sponsori principali
    • Voluntariat
  • Blog
  • + DONEAZĂ!

Un nou început pentru o altă familie, la Valea Părului

3 iunie 2013

Sâmbătă au sosit la casa de la Valea Părului o mămică și cei doi copii ai săi. Consilia a stat multă vreme la centrul de la Giurgiu al părintelui Valentin Ștefan, iar de-acum a trecut în grija noastră.

Suntem bucuroși să o putem sprijini pe ea și pe cei doi copii – Emanuel (8 ani) și Sofia Gabriela (6 ani și 8 luni). Toți trei au o istorie tristă, ca majoritatea celor care ajung într-o astfel de situație.

Astăzi am fost cu ei la școala locală – unde vor învăța copiii! – să cerem transferul și la primăria din comuna Mârzănești, unde urmează să fie eliberate actele mamei, căreia i-a expirat buletinul de 1 an și care și-a pierdut, în urma unor evenimente nefericite care au făcut-o să-și părăsească locuința, certificatul de naștere și pe cel de căsătorie. Ea spune că n-a încasat niciodată ajutor de șomaj sau alocație pentru copii. Am verificat situația și s-a confirmat. Complicat, deci; dar se rezolvă totul, încet-încet…

În rest, sperăm să fie bine, cu toate că și Consilia este marcată de situațiile prin care a trecut, la fel ca toate persoanele care au apelat la sprijinul nostru. Deocamdată, ea se dovedește strângătoare și atentă. Și este nelipsită de la Sf. Liturghie.

 

Să rămânem în legătură

Abonați-vă la newsletter-ul donatorilor, clicând pe butonul alăturat!

Abonare

Media sociale

Ne poți urmări pe aceste rețele

  • Facebook
  • Twitter
  • Telegram

 

Contact

Ne poți contacta astfel

(+40) 728 673 673

[email protected]

Navigare

  • Despre noi
  • Blog
  • Donează!

Copyright © 2005–2023 · Asociația PRO VITA București | Găzduire: Nopți albe

Sus ↑